Când cauți extravagantul într-o călătorie, ai nevoie de un ghid pe măsură. Ceva atipic, chic și puțin post modernist. Madame Travels era exact despre acest concept: călătorii customizate, undeva pe Coasta de Azur sau oriunde te duce imaginația, alături de personalități puternice și surprinzătoare. Iar atunci când doreși să vinzi neobișnuitul, trebuie să fii creativ. Mai creativ decât concurența. Reinventează deosebitul și încearcă să vinzi fericire, vorba Madame Travels. Ne-am dorit multă baftă.
Am luat-o pe calea Musee du Pompidou: poze ușor trăsnite, în stil fashion magazine, care să te trezească și să te scoată din amorțeală. Călătoritul atipic înseamnă ieșirea din spațiul de confort per se. Am păstrat bunul gust și un anumit elitism extravagant. Dadaismul nu e chiar pentru publicul de masă. Madame Travels căuta asta: clientelă cu pretenții, care să-și permită călătorii de lux fără să se uite la ziua de mâine. Love me like there’s no tomorrow, site-ul trebuia să exprime asta. Am reușit: imagini puternice, fără cenzură, sincere dar elegante, trăsnite dar elitiste.