MentorSano a apărut ca o consecință firească a unui proces îndelungat. De la pasiune la necesitate, educația în privința sănătății este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, dar nu toți suntem la fel de pregătiți să ne-o asumăm. Cum faci să ajungi la oameni atunci când vrei să ajuti? Ai nevoie de un plan.
MentorSano este o aplicație dedicată celor care își doresc un stil de viață sănătos dar au nevoie de ajutor pentru a reuși.
A trebuit să gândim o aplicație care să funcționeze ca un asistent de buzunar, să fie user-friendly, care să fie mereu acolo când ai nevoie dar fără să deranjeze. Un mentor care să știe când și cum să te tragă de mânecă pentru a te ajuta să îți găsești motivația să nu renunți.
MentorSano e un proiect construit pe ideea de echilibru și de proces continuu. Dezvoltare perpetua pentru corp, minte și spirit. Doar atunci când iei în calcul toate cele trei componente, lucrurile încep să se așeze și să funcționeze cu adevărat. Omul vitruvian a devenit ambasadorul MentorSano reprezentând simetria ca echilibru și înțelepciunea unui ideal către care cu toții tindem.
Am conturat structura aplicației pentru a servi scopului final: de a oferi utilizatorilor oportunitatea de a beneficia de expertiza unui mentor în domeniul sănătații, de a avea o experiență personalizată mulată pe nevoile fiecăruia, ceva concret, practic, util, accesibil. Tehnologia ne-a ajutat să punem în valoare toate aceste lucruri.
Pentru că MentorSano este un proiect dezvoltat de farmacia Minunea Naturii, a trebuit să păstrăm o coerență de imagine cu ce exista deja. Am clădit identitatea vizuală pornind de la ideea de culoare, de viu și de interacțiune. Am creat un site de prezentare, afișe, un canal de youtube cu video-uri educaționale și am ajutat la promovarea aplicației în Social Media prin conținut de calitate.